Biosept Nazal Ulei 5ml Fares

Antiseptic al căilor nazale și a aerului inspirat.

Formulă complexă din 10 uleiuri esențiale cu actiune antivirala si antibacteriana.

Utilizare ușoară datorită sticlei cu roll-on.

Se deșurubează capacul de protecție, se poziționează sticluța in dreptul nasului și se inspiră adânc alternativ pe fiecare nară, direct din sticluță (după ce se rulează bila); se poate aplica la baza nasului.

Se mai poate aplica la incheietura mâinii, in palmă sau pe un șervețel și se inhalează, timp de minim un minut.

Se foloseşte de câte ori este nevoie pe zi.

Precauţii:

Produs de uz extern.

Evitați contactul cu ochii, buzele și alte zone sensibile. Poate produce iritarea pielii la persoanele hipersensibile.

A nu se folosi la copii sub 3 ani.

Plantă folosită incă din antichitate, menta era cunoscută de daci sub numele de mantia, mentiă, mintă. Calităţile curative ale mentei erau deja menţionate in lucrările medicilor antici precum Hippocrates şi Paracelsus, iar Lonicerus, in 1564, scria despre acestea in ediţia a III-a a publicaţiei Synopsis Stirpium Britannicum. Power și Kleber au propus pentru prima dată, in 1894, estimarea mentolului in uleiul de mentă, cunoscut ca având efect anestezic şi antiseptic local, şi pe care in zilele noastre il ştim cel mai bine pentru calităţile sale de a uşura respiraţia, aroma sa plăcută degajând căile respiratorii şi aducând o notă de prospeţime.

Frunzele de eucalipt constituie, in zonele originare, un popular remediu, având un miros puternic, aromatic şi agreabil, şi un gust amărui-aromatic care, ca şi frunzele de mentă, lasă in urmă o senzaţie răcoritoare şi o stare reconfortantă. The British Pharmaceutical Codex (1911) pomeneşte faptul că uleiul esenţial era folosit ca antiseptic şi frecvent stropit pe batistă şi inhalat.

Lavanda este un remediu important tradiţional utilizat in Asia, Europa, Roma Antică, Grecia Antică, şi poate fi regăsită, de asemenea, in textele evreieşti antice şi in cele Biblice. În secolul al XV-lea, atunci când s-a dezvoltat tehnica distilării, Hildegarde von Bingen, Matthiolus şi Paracelsus au descris utilizarea apei distilate saturată cu ulei esenţial din lavandă ca liniştitor.

Tea tree este remarcabil pentru uleiul său esenţial, produs şi comercializat in prezent la scară comercială şi utilizat in special intr-o serie de produse cu calităţi antiseptice. Timp de mii de ani, aborigenii australieni foloseau frunzele in scopuri medicinale; zdrobindu-le, ei obţineau un preparat cu calităţi antiseptice şi antifungice. În anii 1920, un chimist australian, Dr. Arthur Penfold, a studiat proprietăţile sale antiseptice, descoperind atunci că uleiul esenţial extras din Melaleuca alternifolia a fost de 12 ori mai puternic decât acidul carbolic, antisepticul utilizat in acele timpuri. Printre numeroase alte componente active, uleiul conţine terpinen şi cineol.

Uleiul esenţial de lămâie, bogat in limonen, este folosit atât ca aromatizant alimentar, cât şi in medicină pentru a corecta gustul și a crește puterea infuziilor și tincturilor amare, dar şi in aromaterapie datorită virtuților conferite de aroma sa tonică, reconfortantă, răcoritoare și agreabilă.

Planta care produce anasonul stelat este un arbust mic, indigen din sud-vestul Chinei, care crește in zonele muntoase din Yunnan. Publicaţiile de profil farmacognostic din secolele XIX-XX, prezentau uleiul esenţial extras din fruct ca foarte asemănător cu cel al anasonului obişnuit, având calităţi similare, dar o aromă mai puternică.

Lemongrass este o plantă mult utilizată in ţări precum India, China şi Tailanda a ca aromatizant in băuturi, deserturi şi alte preparate culinare. Uleiul esenţial de lemongrass est-indian, cum se mai numeşte, provine din Malabar, Cochin, India şi Peninsula Malay. A fost oficial descris in British Pharmacopoeia din 1914, având in compoziţie ca aldehidă principală citralul, acesta fiind in proporţie de 70 – 85%, şi conferindu-i aroma asemănătoare cu a lămâii.

Cuişoarele, originare din Indonezia, au constituit un articol de comerţ in India de timpuriu. Subiecte ale scriitorilor chinezi ai dinastiei Han (266 Î.Hr. – 220 D.Hr.), acestea au devenit cunoscute in Europa prin secolul IV. Cuişoarele sunt utilizate atât in medicina indiană Ayurveda, medicina chineză cât şi in fitoterapia occidentală, in special pentru efectele uleiului esenţial pe care il conţin.

Pomenit de către Galenus şi Dioscorides, cimbrul a fost plantat in scop medicinal in Anglia incă din secolul XI. Uleiul esenţial este tratat in farmacopee şi cărţi standard de fitoterapie de multe decenii, iar in Germania produse conţinând ulei esenţial de cimbru există pe piaţă cel puţin din 1976. Prezenţa timolului (găsit de către Caspar Neumann in 1719) conferă uleiului o eficientă acţiune de susţinere a apărării a organismului.

Uleiul esenţial de rozmarin, cu conţinut destul de bogat in camfor, are o aromă cu note ierboase, lemnos – camforate, balsamice, care conferă o senzaţie reconfortantă, de prospeţime. În secolul al XVI-lea a fost inclus in celebrul parfum Aqua Reginae Hungariae alături de salvie şi ghimbir.

Aldehida cinamică este substanța care conferă scorțișoarei aroma și mirosul, constituind in jur de 90% din uleiul esenţial al acesteia. A fost izolată din uleiul esențial de scorțișoară in 1834 de Jean-Baptiste Dumas și Eugène-Melchior Péligot. Printre altele, scorţişoara susţine sănătatea tractului respirator superior şi are un efect tonic.