Din cele mai vechi timpuri, uleiul de lemongrass a fost intrebuințat in aromaterapie, parfumuri și deodorante și se numără printre primele 10 uleiuri esențiale vândute in lume. Acest ulei esențial, combate oboseala fizică și psihică și are un puternic efect calmant la nivelul sistemului nervos.
• Inhalațiile sunt foarte potrivite pentru tratarea problemelor respiratorii, a răcelilor, gripei și pentru pregătirea tenului in vederea unui tratament cosmetic. Pentru aceasta, se toarnă intr-un vas 1L de apă clocotită și se adaugă 3-4 picături de ulei. Vaporii degajați se inspiră stând aplecat peste vas, cu capul acoperit cu un prosop mare.
Uleiuri esențiale sunt rapid absobite in fluxul sanguin când sunt aplicate pe piele. În general este necesar ca uleiul esențial să fie diluat impreună cu un ulei purtător (ulei de cocos, ulei de măsline, mai exact uleiuri presate la rece). Acest lucru previne potențiale iritații ale pielii.
Am creat Zanna, pentru un stil de viață natural, simplu și curat. Am preferat să folosim ingrediente de origine vegetală, naturale, evitând pe cât posibil chiar și conservanții, parabenii, SLS, coloranții sau parfumuri sintetice. Apropierea de natură este tot mai des o alegere conştientă, o formă de manifestare a unei filozofi de viaţă, menită să ne ajute să găsim soluţii şi răspunsuri simple, curate, nealterate, pentru diferitele noastre nevoi de ingrijire.

| Ingrediente | Cantitate | |
|---|---|---|
| Ulei esential de lemongrass (Cymbopogon flexuosus) | 10.00 | ml |
Momentan, informatiile despre siguranta produsului nu sunt disponibile.
Momentan, informatiile despre producator nu sunt disponibile.
Momentan, informatiile despre persoana responsabila nu sunt disponibile.
Ultimele produse vizualizate
Newsletter Nu rata ofertele si promotiile noastre
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.
A fost adaugat la favorite!
A fost sters din favorite!